Preşedintele PNG-CD George Becali a declarat, astăzi, la Arad, că în cazul în care va ajunge preşedintele României va desfiinţa cluburile pentru gay, iar pe homosexuali îi va izola la marginea oraşelor, în cartiere speciale.
Becali a mai spus că nu este de acord cu legalizarea prostituţiei, pentru că acest lucru ar însemna "legalizarea păcatului".
"Sex-shop-urile nu au ce căuta în centrul oraşului, să le vadă toată lumea, copiii şi cei care nu vor să le vadă. Cluburile pentru gay le voi desfiinţa. Dacă aceşti oameni păcătuiesc, nu au decât să o facă la ei acasă. Îi sfătuiesc să meargă la preot dacă au probleme cu capul, pentru că eu voi desfiinţa cluburile de homosexuali şi lesbiene", a declarat Becali, care a mai adăugat că nu este normal ca elevii când merg la şcoală să treacă pe lângă astfel de cluburi.
Liderul PNG-CD a mai spus că locul homosexualilor şi al lesbienelor este în cartiere destinate lor, amenjate la marginea oraşelor. "O să le fac cartiere speciale, să stea acolo şi să ne lase pe noi în pace", a declarat Gigi Becali.
Becali este cotat în sondajele de opinie pe locul al doilea, la categoria încrederii în politicieni, fiind cotat cu circa 30% din sufragii, în timp ce preşedintele Băsescu figurează cu procente de peste 60%, care, dacă ar fi confirmate de alegeri, i-ar asigura victoria din primul tur de scrutin. Partidul condus de Gigi Becali este situat pe locul al patrulea, după PD, PSD şi PNL, cu şanse, dacă sondajele se confirmă, de a intra în Parlament.
Sursa
Becalii si homosexualii
O noua gafa a la Bush
Reprezentantii fostului presedinte sud-african Nelson Mandela au fost nevoiti sa dea asigurari ca acesta este inca in viata, dupa o noua gafa a presedintelui american George W. Bush. Acesta a facut o aluzie la moartea acestuia in incercarea de a explica violentele interconfesionale din Irak, relateaza Reuters."Tot ce putem face este sa linistim oamenii, in special sud-africanii, ca presedintele Mandela este in viata", a declarat directorul Fundatiei Nelson Mandela, Achmat Dangor.Intr-un discurs in care apara politica SUA in Irak, Bush a spus ca fostul presedinte irakian Saddam Hussein a facut imposibila aparitia unui lider unificator cum a fost Mandela, care sa puna capat violentelor interconfesionale din tara."Am auzit pe cineva spunand "Unde este Mandela?". Ei bine, Mandela este mort, pentru ca Saddam Hussein i-a omorat pe toti cei ca Mandela", a spus Bush.
Sauditii au cumparat Electroputere Craiova
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a aprobat forma finala a contractului de privatizare a Electroputere Craiova cu compania saudita Al Arrab Contracting Company Limited. Potrivit unui comunicat al institutiei, contractul nu prevede scutiri de la plata datoriilor pe care societatea craioveana le are catre stat.AVAS a anuntat ca in perioada urmatoare va semna, impreuna cu reprezentantii Al Arrab Contracting Company Ltd, contractul de vanzare a 62,82% din capitalul social al Electroputere.Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va informa Comisia Europeana cu privire la elementele acestei tranzactii.AVAS a scos la vanzare 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova, in februarie 2007. La termenul limita de depunere a ofertelor, cinci companii si-au exprimat interesul pentru privatizarea societatea din Craiova: A5 Invest SRL Caransebes, Grup Feroviar Roman, Vienna International Holding, Al Arrab Contracting Company, Peeker Atomic Energy System INC Lakewood Colorado.
Marius Tuca revine la Antena 1
Si o face de pe 1 octombrie, de la ora 23.00 sau dupa stirile de seara. Merita sa “tinem aproape”, fiindca Marius Tuca este realizatorul unuia din cele doua mari talk-show-uri din Romania, care se lupta seara de seara, acum cativa ani, cu Florin Calinescu.Din ce aud, Tuca va veni cu bretele si cu ceea ce stim, dupa ce a lipsit o lunga perioada. Surse neoficiale spun ca Tuca a iesit din grila in urma unor discutii cu managementul Antenei, care il voia la 23.00, in timp ce el ar fi preferat 22.00, ora la care poti aduna un rating mai mare din romanii inca prezenti in fata televizoarelor.Daca-mi amintesc eu bine, Tuca a beneficiat de o luna de test la ora 22.00, prin primavara lui 2004, dar in urma audientelor nu foarte grozave, a iesit.Hai sa facem un pariu pe audiente. Pe televiziunile de stiri e inflatie de talk-show-uri, care depasesc cu greu un punct. Eu pariez pe o medie de 1,7 puncte pe prima luna, la Tuca Show, ca asa vreau eu.
Voi ce credeti?
Ardealu-i al nostru
Sapaturile arheologice din comuna clujeana Jucu, unde Nokia construieste o fabrica de telefoane mobile, au scos la iveala un cimitir crestin din secolele VIII-X.Profesorul Alexandru Diaconescu, de la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai”, cel care conduce lucrarile arheologice, spune ca cei ingropati acolo erau crestini pentru ca erau ingropati cu capul spre apus. Arheologii au descoperit 83 de schelete umane ingropate. „Este clar ca cimitirul este datat incepand cu secolul al VIII-lea, deoarece am descoperit cercei stelati, care au fost purtati doar pana in acest secol. Este vorba despre un cimitir care incepe in perioada pagana si se termina in perioada crestina. Este cunoscut faptul ca in fosta provincie romana Dacia, in secolele V si VI, crestinismul era religia dominanta.Concluzia trasa de noi este ca populatia din aceasta zona este de origine slavo-romana, iar Anonymus a avut dreptate”, a conchis profesorul de istorie. Ieri, o echipa de cameramani si un regizor de la National Geographic au inceput sa filmeze descoperirile.
„Este prima proba concreta ca Anonymus, in cronica lui, a avut dreptate cand a spus ca pe teritoriul Transilvaniei de astazi exista o populatie de origine romano-slava, sub comanda voievodului Gelu. Pana acum aveam doar aceasta cronica, dar nu exista nicio dovada concreta. In Transilvania, mai exista in zona Alba-Iulia un cimitir similar, dar este datat mai tarziu de secolul X”, a explicat profesorul Diaconescu.Cronica lui Anonymus mentioneaza existenta unei populatii romano-slave, condusa de Gelu (Gelou in original) in Transilvania, inainte de cucerirea maghiara, care a inceput in secolul X.
Gusturile presedintelui
Avem voie sa discutam despre gusturile presedintelui? Sa speram ca da si poate reusim sa i le schimbam.
Ei bine, presedintele Basescu este fan Andreea Banica, ntzzz...revizuiesc... este fanul super starului Andreea Banica. Pai cum mai nea Base te duci si la concertele divei fara ca ea sa stie? vrei sa o iei prin surprindere?
Se vede ca nu prea il inghiti pe Tariceanu, poate daca va aveati mai bine aveai si mata gusturi mai elevate, ca sa zic asa.
Cine credeti ca se da in vant dupa concertele Andreei Banica? Nimeni altul decat presedintele Traian Basescu. Seful statului s-a alaturat, duminica seara, impreuna cu sotia sa, Maria, publicului in delir care o aclama in parcul Herastrau din Capitala pe Andreea.Aflat in convalescenta, dupa recenta interventie chirurgicala suferita la tiroida, Basescu a ales sa se relaxeze la sfarsit de weekend printr-o plimbare in parc, alaturi de sotie. Habar nu aveau cei doi ca frumoasa Andreea e in plina 'cantare' pe o scena improvizata in gradina publica bucuresteana. Asa ca fanii divei au ramas socati cand s-au trezit cu sotii Basescu alaturi, leganandu-se pe ritmurile Andreei Banica si aplaudand frenetic. Ba, mai mult, presedintele s-a dovedit a fi un fan inrait, pentru ca stia pe de rost versurile unor piese, motiv pentru care le-a fredonat 'cot la cot' cu solista.
Reporterii Libertatii au aflat care este muzica preferata a primilor doi oameni din stat: Basescu si Tariceanu. Astfel, presedintele asculta de cate ori are ocazia muzica romaneasca: atat folkul lui Gheorghe Gheorghiu, pe ritmurile caruia a dansat de atatea ori in bratele sotiei, dar si arii de opera interpretate de Felicia Filip, rockul trupei Iris sau ritmurile latino ale lui Julio Iglesias. In schimb, premierul Tariceanu se declara un fan al muzicii anilor '60-'70. Seful liberalilor are o afinitate speciala pentru George Michael, Rolling Stones, Joe Cocker sau Eric Clapton. De pe la noi, Tariceanu e 'topit' doar dupa cei de la Vama Veche.
Sursa
Mihaela Radulescu are un amant

Mihaela Radulescu, vedeta care si-a construit un mit din valorile morale ale familiei, este pe punctul de a-l darama singura.
Prezentatoarea Duminicii in familie a fost saptamana trecuta la un salon de infrumusetare situat in Pipera, in zona Aurel Vlaicu. Vedeta nu s-a prezentat singura la respectiva locatie, ci insotita de omul de incredere al sotului sau, care a asteptat-o docil. Desi a iesit cu parul despletit si rebel, care se potrivea de minune cu stilul lejer si adolescentin al vestimentatiei pe care l-a adoptat in acea zi, prezentatoarea s-a ales si cu o coada. Paparazzi Umbra au surprins-o pe Mihaela Radulescu derulandu-si agenda de prioritati, ce parea sa includa doar o simpla sedinta de infrumusetare, urmata de o seara petrecuta in familie. Surpriza a venit insa cand vedeta se indrepta spre resedinta sa din Izvorani. Ajunsa in zona Aeroportului Baneasa, aceasta l-a debarcat (probabil sub un pretext) pe bodyguardul sau in dreptul unui restaurant, dupa care a intors autovehiculul spre Bucuresti. Initial, destinatia Mihaelei a fost sediul Antenei 1, unde insa nu a intrat, ci doar a parcat ca sa vorbeasca timp de cinci minute la telefon, dupa care s-a indreptat catre Gara Baneasa. Destinatia finala a calatoriei imprevizibile pe care vedeta a facut-o in acea seara a fost una dintre strazile pustii si laturalnice de pe langa muzeul Mina Minovici, unde Mihaela era asteptata de un barbat ce parea cu mult mai tanar decat sotul sau, Elan. Cei doi au stat de vorba la vedere, langa automobilul tanarului. Conversatia s-a purtat la o tigara si a durat aproximativ 25 de minute, iar dupa gesturi parea a fi una vioaie si animata.
Asta e o stire din Umbra (traisem si nu auzisem de ziarul asta) si nu mi se pare ceva relevant in ceea ce priveste relatia extraconjugala a Mihaelei Radulescu. Sa vedem ce o sa urmeze...
Aparut in urma cu 10 ani, motorul de cautare Google este pe punctul de a castiga propriul sau pariu de a deveni sufletul cunoasterii mondiale, primind miliarde de pagini de web, precum si imagini, fotografii sau inregistrari video
In doar un deceniu, Google a devenit o omniprezenta ingrijoratoare, dar si un instrument de lucru indispensabil pentru multi. Era 15 septembrie 1997 cand, la 24 de ani, Larry Page si Sergey Brin, studenti la Universitatea din Stanford, lansau domeniul "google.com", variatie de la "googol", adica numarul 10 la puterea 100. Un an mai tarziu, cei doi au creat grupul Google, cu sediul intr-un... garaj. Gratie calitatii algoritmului sau (parametrii de pertinenta si viteza de afisare a raspunsurilor la tastarea cuvintelor-cheie) - programul a fost adoptat de internatiuni. Google ajunge rapid motorul "care aspira" zilnic zeci de miliarde de pagini web. Multilingvistic, el se impune pretutindeni ca prim motor de cautare. In 2004 intra la Bursa: de la 85 de dolari actiunea, s-a ajuns la 525. In 2006, Google a incasat o cifra de afaceri de 13,4 miliarde de dolari.
Pamela Anderson isi plateste datoriile prin sex

Pamela Anderson, in varsta de 40 de ani, nu ezita sa se foloseasca de corpul sau pentru a scapa de incurcaturi. Vedeta din Baywatch a recunoscut pentru tabloidul britanic "The Sun" ca si-a platit o datorie in valoare de 125.000 de lire sterline cu o noapte de sex.
Intamplarea s-a petrecut in Las Vegas, iar Pamela a pierdut banii la o partida de poker. Partenerul sau de joc i-a facut o propunere indecenta.
"Mi-a spus ca daca ma culc cu el o sa fim chit. Mi-am platit o datorie la poker cu favoruri sexuale", a recunoscut Pamela.
Probabil ca multi si-ar mai dori ca vedeta Playboy sa aiba datorii la ei.
Dar totusi are si ea niste copii, oare ce exemplu le da. Poate le zice ca asa se fac banii.
Accident aviatic in Thailanda
Un avion de linie thailandez, avand la bord 128 de pasageri, s-a rupt in doua la aterizarea pe o pista din insula turistica Phuket. Potrivit primelor informatii, accidentul s-a soldat cel putin 30 de morti si opt raniti.
Bilantul mortilor este inca unul provizoriu, insa, potrivit unui oficial local, 90% dintre ocupantii avionului si-au pierdut viata.
Avionul venea din capitala Bangkok si intrase in procedurile de aterizare. Potrivit unor martori, avionul a derapat pe pista uda si s-a ciocnit de copacii din jurul aeroportului, rupandu-se in doua. Aparatul de tip MD-80 apartinea companiei aviatice low-cost One-Two-Go.
Sursa
Archives
-
►
2007
(53)
- ► septembrie (38)

